Memoriile jurnalistului-soldat

28 Sep

Potrivit Mediafax, joi seara pe 23 septembrie 2010, la Clubul Taranului din Bucuresti, Adelin Petrisor si-a lansat cartea „Razboaiele mele”, care contine zece povestiri de razboi, in care jurnalistul isi recapituleaza deplasarile sale in zone de conflict, precum fosta Iugoslavie, Irak, Liban, Afganistan, inchisoarea Guantanamo, precum si intalnirile cu Yasser Arafat, Mu’ammar al Gaddafi, Ehud Barak, Benjamin Netanyahu, Valentino Rossi, Mohamed Fadlallah si teroristul sarb Arkan.

Intr-un interviu acordat revistei Unica, Adelin Petrisor explica ca razboaiele lui sunt nu numai cele din care a transmis, ci şi cele din interiorul redactiilor in care a lucrat, duse in scopul impunerii unor  stiri serioase.

Cartea „Razboaiele mele” a aparut cu cateva zile inainte de lansare, in colectia Ego Publicistica a editurii Polirom, adresandu-se, cu precadere, studentilor de la jurnalism.

La eveniment a participat si sotia lui Adelin Petrisor, ziarista Maria Coman, dar si jurnalistii Rodica Culcer, Vlad Petreanu, Moise Guran, Ovidiu Simonca si Cătălin Tolontan.

Am simtit nevoia sa va informez cu privire la derularea acestui eveniment, din doua considerente. Mai intai, din respect pentru un adevarat om de televiziune, inimitabil deocamdata in spatiul jurnalistic romanesc. Imi pun intrebarea  cati dintre colegii sai de breasla ar avea curajul sa-si riste viata, chiar si de dragul unui veritabil act jurnalistic.

In al doilea rand, mi-a placut urmatorul comentariu scris, cu aceasta ocazie, de Adelin Petrisor pe blogul sau:  „S-ar putea sa fi castigat cel putin o batalie, daca nu chiar un mic razboi. Cel putin asta mi-au aratat zecile de oameni  veniti la Clubul Taranului.  (…) Le multumesc tuturor celor care chiar m-au onorat cu prezenta. Mi-au demonstrat ca mai exista o sansa. Am putea scapa de stirile cu fete siliconate, chiloti, Bote, Nichita, fotbalisti betivi, borfete de Dorobanti, politica de sant. Cand toate acestea vor fi trecut in planul doi, cand acesta mazgă de pe obiectivele noastre va fi fost stearsa, s-ar putea sa redescoperim lucrurile care contează cu adevarat.”

Inchei prin a-i transmite lui Adelin ca ii doresc sa mai castige inca o batalie si inca una si tot asa pana ce, in cele din urma, va castiga pentru binele nostru razboiul. Intr-adevar, unii dintre noi avem nevoie de o carte buna, de o muzica adevarata, de o stire de calitate sau de o emisiune culturala foarte buna, si toate acestea ca antidot la toate kitschurile care ne inconjoara.


Anunțuri

Un răspuns to “Memoriile jurnalistului-soldat”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Memoriile jurnalistului-soldat - Ziarul toateBlogurile.ro - 28 Septembrie 2010

    […] Memoriile jurnalistului-soldat Tue Sep 28, 2010 0:39 am Potrivit Mediafax, joi seara pe 23 septembrie 2010, la Clubul Taranului din Bucuresti, Adelin Petrisor si-a lansat cartea “Razboaiele mele”, care contine zece povestiri de razboi, in care jurnalistul isi recapituleaza deplasarile sale in zone de conflict, precum fosta Iugoslavie, Irak, Liban, Afganistan, inchisoarea Guantanamo, precum si intalnirile cu Yasser Arafat, Mu’ammar […] […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: