Archive | Confesiuni RSS feed for this section

Am primit un premiu MWB!

22 Oct

Nu stiu cum se face, dar, in ultima vreme, mi se intampla mai mult sa tanjesc, decat sa reusesc sa mai scriu pe blog. Desi nu mai sunt un blogger atat de activ, cu toate acestea cineva, nu stiu cine, a recomandat inscrierea blogului meu, in vederea obtinerii unui Premiu MWB, din cele acordate in luna octombrie 2011. Recunosc ca a fost magulitor sa constat ca lista premiantilor a fost definitivata avandu-se in vedere criterii de selectie precum ” valoare morala si educativa, originalitate, creativitate, imaginatie, pasiune, talent”.

Cu alte cuvinte, in timp ce eu traiam linistita, cineva mi-a luat la ochi blogul, mi l-a inscris in concurs alaturi de alte 250 nominalizate si, uite asa, m-am trezit … premiata. Nu-mi ramane decat sa multumesc pentru acest neasteptat premiu! In plus, ii multumesc mamei pentru ca m-a nascut intr-o zodie zice-se a iubitorilor de arte si le multumesc acelor dascali, dedicati meseriei, care si-au lasat o amprenta asupra mea.

Cel mai frumos cadou de 8 Martie

9 Mar

Daca ar fi ca femeile sa marturiseasca care a fost cel mai frumos cadou, pe care l-au primit de acest 8 Martie, cu siguranta, multe s-ar lauda cu bijuteriile din aur, cu ceasurile de firma, cu parfumurile scumpe si cu multe altele ce le-au fost oferite spre incantarea si rasfatul lor. Dar toate astea la un loc, n-ar egala gestul finului meu, care a simtit nevoia sa-mi ofere un cadou de suflet, un miniconcert de vioara, sustinut la mine in sufragerie! Si, ca sa dau greutate cuvintelor mele, am reusit sa-l conving pe micul artist (in devenire) sa se lase fotografiat. Asta, pentru frumoase aduceri aminte!

Trebuie sa traiesti foarte delicat …

14 Feb

Sunt momente in care tanjesc dupa o carte, un film, un spectacol de teatru, un concert, chiar si inregistrat, o emisiune sau, cel putin, un articol bun, adica dupa acele lucruri care ar avea darul sa-mi faca ziua speciala. La capitolul muzica nu ma pot plange ca as dori ceva mai mult decat am parte aproape zi de zi si asta pentru ca, de cativa ani buni, Andrei ma rasfata cu fel de fel de muzici placute, fie cantate, fie selectate de el. De multe ori imi pun intrebarea ce detector are in dotare, de le descopera cu asa usurinta? Daca stau sa ma gandesc, muzica de calitate a facut parte dintotdeauna din viata mea, de aceea nu o mai percep ca pe ceva special, ci ca pe ceva normal sa-mi fie zilnic aproape.

Poate va intrebati ce inseamna pentru mine o emisiune buna? Am doar trei exemple, de emisiuni pe gustul meu: „Profesionistii” Eugeniei Voda, „Nocturnele” Marinei Constantinescu si „Garantat 100%” a lui Catalin Stefanescu. Din pacate, primele doua sunt „exilate” la ore tarzii, pe motiv ca au un rating scazut. Dar mai bine asa, decat TVR-ul sa le scoata din grila de programe. Dupa aproape zece ani de existenta, cred ca nu gresesc daca afirm ca cele trei emisiuni sunt adevarate embleme ale televiziunii nationale.

Desi ador aceste emisiuni culturale, am constatat ca, deseori, le ratez, datorita orelor tarzii. Cand, totusi, oboseala nu ma invinge si reusesc sa-mi alung somnul, ma simt victorioasa atunci cand semnez, la miezul noptii, condica de prezenta in fata televizorului. Numai ca, de putin timp, o parte din regretele legate de ratarea intalnirilor speciale s-au mai atenuat, pentru ca am descoperit un site unde, cand si cand, pot vedea, la o ora rezonabila, cate un … profesionist, ales de mine. Acum cateva zile, mi-am oferit placerea de a-l revedea pe Johnny Raducanu, iar aseara i-am sorbit vorbele Oanei Pelea. Cand gazda emisiunii a intrebat-o care replica ii este aproape de suflet, Oana a spus simplu: „Trebuie sa traiesti foarte delicat, ca altfel n-are niciun haz!”.

Si daca va numarati printre cei carora li se pare nedrept ca, in Romania zilelor noastre, multe nonvalori au fost ridicate la rangul de valori, va ofer sansa unui antidot care sa va faca sa mai dati uitarii amaraciunea pricinuita de acest fapt.

Si ca sa concluzionez, mai bine de noi, cei care ne straduim sa traim delicat, decat de ei, cei care traiesc … calcand peste cadavre.

Din recomandarile fiului meu

11 Ian

Dupa cum aminteam intr-un articol, scris in toamna anului trecut, Andrei are grija, cand si cand, sa-mi recomande  anumite piese muzicale sau anumiti interpreti, care, de multe ori,  constat ca sunt pe gustul meu.  Mai nou, si cate un film sau cate un filmulet se afla pe lista pe care mi-o furnizeaza in mod special.


Asa s-a intamplat si acum catva timp cand mi-a sugerat sa vizionez acest filmulet, pe care, recunosc, l-am perceput ca pe un dar virtual din partea sa. Daca v-a placut, o sa constat, ulterior, din comentariile voastre.

Recunosc ca (si astazi) am tras cu urechea

19 Dec

Cu siguranta va aduceti aminte ca am mai recunoscut acest pacat, de a trage cu urechea la muzica pe care o asculta fiul meu. Tinand cont ca intotdeauna mi-am recunoscut faptele, inclusiv „spionajul” muzical facut in favoarea prietenelor mele Alina, Maria si Monica, mari iubitoare de muzica buna, sper sa fiu macar pe jumatate iertata.

Andrei a fost incantat sa vada ca ii popularizez preferintele muzicale si, pentru asta, mi-a mai vandut un pont: albumul „Love Letter” , care include piesa recomandata, este lansat de curand de R. Kelly pe piata muzicala din America, mai precis pe 10 decembrie 2010.

Si cum se recomanda sa nu incepi anul, care bate la usa, cu datorii neplatite, simt nevoia sa ma achit de cele din toamna aceasta, fata de Dragos, Mana, Grapefruits si Cristina, dedicandu-le aceasta melodie superba. Si asta pentru gestul lor de a ma trage virtual de maneca si de a-mi da de inteles ca nu sunt chiar asa de straina de ceea ce insemna „sportul ” acesta numit blogging.

Un cadou la mana a doua

16 Dec

Era o vreme cand Andrei ma intreba, de cum intra vinerea in casa, la revenirea din Regie, de ce nu mi-am facut temele si nu am mai scris nimic pentru blog.  Am scris corect „pentru blog” pentru simplul motiv ca, pe atunci, realizam un adevarat proces tehnologic: scriam, corectam obligatoriu pe ici pe colo, apoi trimiteam scrierile pe mail copchilului, care-si facea timp sa posteze pe blogul lu’  muma-sa.  Ma gandeam ca n-am avut de lucru sa-mi bag … blogul in casa si asta pentru ca, brusc, datorita acestui intrus in viata mea, ajunsesem in situatia sa mi se ceara socoteala, de catre scumpul meu fecioras, de ce sunt in urma cu temele. Ma simteam ca cel care face totul din obligatie, fara prea mare tragere de inima. Pai daca stiam ca se lasa cu mustrari si, mai ales, cu dureri de cap, mai acceptam eu cadoul ?

Dar stiti cum sunt mamele, nu rezista sa nu le faca pe plac copiilor lor.  Dupa luna iunie in care am simtit nevoia sa fac greva, pe motiv ca ma simt pusa fortat la munca, am zis ca haide treaca de la mine, mimez si eu ca muncesc „cu drag si spor”  pentru … al blogului viitor si, in mod special, pentru linistea fiului meu. Cu toate ca eram sceptica ca o sa ajung sa-mi si placa bloggingul, am inceput prin a „colectiona” anumite articole,  fiind favorizata de faptul ca in vara inca faceam cu sarg, in fiece dimineata, revista presei (electronice).  Problema este ca percepand blogul ca pe o cutiuta cu amintiri, fotografii si, in ultimul rand, cu impresii, incepusem sa am o atitudine de colectionar marca „Hagi Tudose”.  Adica de ce sa impart cu altii, ceea ce am gasit si am strans cu truda?  Ei bine, doar cunostintele si persoanele mele de incredere aveau voie sa arunce cate un ochisor pe agoniseala mea, pentru ca eram ferm convinsa ca nu vor pune mana (virtuala).  Asa ca, o buna perioada de timp, n-am simtit nevoia sa ma plimb sau sa vizitez bloggerii la ei acasa, ci stateam cumintica la casa mea virtuala, numarandu-mi … postarile.  Din septembrie, mi-am zis: Gabrielo, degeaba esti propietara de blog, degeaba ai mobilat pe ici pe colo, degeaba ai strans comori, daca ai devenit o salbatica a blogosferei; mai iesi si tu, fato, si mai socializeaza!

Si asa v-am  explicat voua, noilor mei prieteni din blogosferera, de ce ne-am cunoscut in toamna asta. Si pentru ca am deprins si eu apucaturile astea a lumii bune si virtuale, de-a face vizite si de a ma lasa vizitata, mi-am spus in sinea mea sa nu mai fiu egoista si sa le ofer sansa, celor care imi pasesc mai de curand pragul, sa priveasca la ceea ce am strans, ca furnicuta, peste vara.  Sau cum s-ar spune le ofer un cadou, recunosc, la mana a doua.

Si pentru cei care isi pun intrebarea care imi sunt, mai nou, prietenii mei virtuali, dati-mi voie sa ii numesc, in ordine alfabetica: Altcersenin, Aurora GeorgescuCarmen, Carmen Negoita, Cati Lupascu, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Ela, Gabriela Elena, Gabriela Ilies, Geanina Lisandru, Geocer, Gina, G1b2i3, Madi, Noapte buna copii, Redsky2010, Sorina Ivascu, Teo Negura, Virtualkid si Zina.

Sunt tanar, mama!

30 Noi

Cei apropiati stiu ca astazi este o zi speciala pentru mine. Deja, de dimineata, de la ora 8 am raspuns primelor apeluri telefonice si mail-uri, multumind pentru urarile primite cu ocazia zilei onomastice a fiului meu Andrei.

Celor care nu au uitat, nu pot sa le spun decat ca Dumnezeu a fost bun cu mine si mi-a oferit sansa sa am un fiu sanatos la minte si la trup si cu un suflet sensibil, ca de artist. Nu stiu de  ce, dar astazi, de cum m-am trezit, mi-au revenit in minte niste amintiri dragi cu Andrei, cel de acum doi, trei ani, care imi recita cand si cand poezia  „Sunt tanar, Doamna!”,  imitandu-l destul de bine pe Pittis.

Este mare lucru daca in viata, indiferent de varsta biologica pe care o ai si de greutatile inerente ale vietii, te simti tanar. Asa ca,  astazi de ziua lui, imi doresc ca peste ani sa-l aud spunandu-mi … Sunt tanar, mama!