Facand aseara un tur al blogurilor preferate, mi-a atras atentia cuvintele pline de amaraciune ale lui Alex Mazilu: „Candva fosta periferie, astazi devenita parte a centrului capitalei este tinta ignorantei (…) Detaliile arhitectonice atrag privirea si mila celor care mai stiu sa aprecieze frumosul.”
Intr-o postare similara, faceam trimitere la preocuparea vienezilor pentru intretinerea, conservarea vechilor edificii din capitala lor. Daca am trai intr-o tara normala, am realiza ca nu ne permitem, oricat am fi de saraci, sa fim indiferenti la aceasta problema si am constientiza necesitatea restaurarii cladirilor istorice. Si stiti de ce? Pentru ca, din pacate, avem foarte putine, comparativ cu francezii, italienii, austriecii etc.
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca pe alte meleaguri, ca tot am dat exemplul Vienei, arhitectii au grija ca si noile edificii sa respecte stilul arhitectural al zonei, stil care poate dainuie acolo de sute de ani.
Imi fortez imaginatia si ma gandesc cum ar arata Bucurestiul cu toate cladirile vechi restaurate. Si, de ce nu, avand grija ca si constructiile noi sa imbratiseze stilul de altadata, existent in zona. Cred ca numai in acel caz, capitala noastra si-ar putea redobandi denumirea mult visata de „micul Paris”.
Trist este ca Bucurestiul merita, cu certitudine, mult mai mult, decat ceea ce catadixim noi romanii sa-i oferim.
Gabriela Neagu 